Despre RotaRun

RotaRun for Charity este un eveniment sportiv și caritabil organizat de Rotary Club Cluj-Napoca, care îmbină alergarea cu implicarea comunității. Scopul nostru este să transformăm energia și solidaritatea participanților în sprijin concret pentru copiii bolnavi de cancer.

Scopul caritabil

În anul 2023 Clubul Rotary Cluj-Napoca a propus demararea unui proiect prioritar, pe durata a mai mulți ani, de susținere a dezvoltării secției de Oncologie Pediatrică al Institutului Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

Proiectul din 2023 a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitatea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și de asemenea lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Suma cheltuită pentru etapa OncoPediatrie 1 = 348.626 lei total.

Proiectul nostru a continuat cu faza a doua, OncoPediatrie 2, constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și desigur lucrări ample de instalații, zugrăveli, pardoseli, etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. În acest sens, am inițiat proiectul RotaRun for Charity, ediția 2025, în urma căreia au fost adunate fonduri în valoare de 80.000 lei.

Misiunea noastră în 2026

Împreună cu alte sponsorizări și donații primite, dar și finanțarea de către Fundația Rotary International printr-un Global Grant, fondurile totale în anul 2025 au fost de 205.000 lei. Această sumă a acoperit 60% din obiectivele propuse în faza 2 de renovare. O parte din lucrări au fost demarate și finalizate pe parcursul anului 2025, iar rezultatele se pot vedea in imagini. Celelalte lucrări sunt planificate pentru anul 2026, însă ele reprezintă doar 60% din necesar.

Fondurile strânse la ediția din 2026 vor fi direcționate către finalizarea renovării saloanelor rămase ale Secției de Oncopediatrie, astfel încât proiectul nostru multi-anual să ajungă la 100%. Ne dorim ca fiecare copil tratat aici să beneficieze de spații moderne, sigure și primitoare.